Facem echipă pentru educație

Fiți reprezentanții primarului în conducerea școlilor

Fiecare grădiniță, școală, liceu are un consiliu de administrație, în care primarul are responsabilitatea de a-și desemna un reprezentant al său, alături de reprezentanții cadrelor didactice, părinților și ai Consiliului Local Timișoara.

Vrem să aducem ceva nou acestui mod de numire a reprezentantului primarului. Părinții și profesorii au sesizat că, până acum, reprezentanții primarului nu s-au implicat în rezolvarea problemelor școlilor și nici nu au contribuit cu idei noi. De aceea vrem să vă dăm vouă, timișorenilor, un rol mai important în conducerea școlilor.

Vrem să atragem și să implicăm în consiliile de administrație timișoreni preocupați de educație, cu experiențe diverse și care sunt motivați să ia decizii curajoase în beneficiul copiilor.

Vrem să facem echipă cu voi.

    Avem nevoie de:
  • pasiune pentru educația copiilor;
  • dorința de a participa la reformă;
  • gândire înțeleaptă, dar și creativă;
  • vreo 2-4 ore pe lună.

Vă chemăm să participăm împreună la viitorul școlii timișorene și al copiilor noștri.

Împreună cu dvs. ca membri în consiliul de administrație vom construi școli și comunități mai puternice, mai incluzive și mai pregătite să dezvolte potențialul fiecărui copil din Timișoara.

Ce veți face în consiliul de administrație

Un consiliu de administrație face următoarele lucruri, iar rolul dvs. este egal ca importanță cu al celorlalți membri:

  • adoptă proiectul de buget și avizează execuția bugetară la nivelul unității de învățământ;
  • aprobă planul de dezvoltare instituțională elaborat de directorul unității de învățământ;
  • aprobă curriculumul la decizia școlii, la propunerea consiliului profesoral;
  • organizează concursul de ocupare a funcțiilor de director și de director adjunct;
  • aprobă planul de încadrare cu personal didactic și didactic auxiliar, precum și schema de personal nedidactic;
  • aprobă programe de dezvoltare profesională a cadrelor didactice, la propunerea consiliului profesoral;
  • sancționează abaterile disciplinare, etice sau profesionale ale cadrelor didactice, conform legii;
  • aprobă comisiile de concurs și validează rezultatul concursurilor;
  • aprobă orarul unității de învățământ;
  • își asumă răspunderea publică pentru performanțele unității de învățământ, alături de director;
  • îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin ordine și metodologii ale ministrului educației, respectiv ale Ministerului Educației.

Cam cât timp vă va lua

Rolul de reprezentant al primarului în consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar de stat necesită o implicare voluntară (neplătită), care presupune estimativ 2-4 ore pe lună. Menționăm că aceasta este o estimare și nu o regulă sau o solicitare formală, iar consiliul de administraţie se întruneşte lunar în şedinţe ordinare, precum şi ori de câte ori este necesar în şedinţe extraordinare.

Atenție

Nu puteți fi membru în consiliul de administrație al grădiniței sau școlii unde merge copilul dvs. Sau nepotul dvs. Dar puteți fi membri în consiliul de administrație al grădiniței sau școlii unde a mers copilul dvs sau unde ați mers chiar dvs, când erați elev, și de care încă vă simțiți atașați. Sau poate e grădinița de pe strada pe care locuiți. Sau un liceu vocațional la care puteți contribui cu perspectiva dvs. profesională pentru a-l duce la următorul nivel.

Regulament și atribuții

Află mai multe despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a duce la îndeplinire cu onoare acest rol important în comunitatea ta, despre rolul tău ca membru al consiliului de administrație, despre drepturile și obligațiile tale:

Asociația Pentru Valori în Educație (AVE) sprijină modernizarea învățământului preuniversitar pentru ca sistemul educațional din România să ajungă în top 10 Europa până în 2035. În acest scop a inființat Academia de Leadership și Management Școlar – un program prin care susține directorii de școli pentru a transforma școlile pe care le conduc. AVE lucrează cu peste 170 de școli și grădinițe din întreaga țară și din comunitatea sa fac parte peste 611 directori de școli. AVE va colabora cu Primăria Municipiului Timișoara oferind consultanță pentru procesul care va selecta persoanele care vor fi nominalizate în consiliile de administrație ale școlilor.

Înscriere

Perioada de înscriere s-a încheiat pe 28 februarie 2021, ora 23:59. Mulțumim tuturor celor care s-au înscris!

3-19 martie:
În această perioadă, candidaturile sunt evaluate de către comisia de evaluare.
22-24 martie:
Fiecare candidat va primi un email prin care va fi anunțat dacă ai fost sau nu a fost selectat. Ulterior, vom reveni către candidații selectați cu un calendar de discuții de pregătire a acestora pentru poziția lor în consiliile de administrație.
    Comisia de evaluare este formată din:
  • Simona Biriescu, profesor universitar, Universitatea de Vest din Timișoara;
  • Laura Coroamă-Dorneanu, lector universitar, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara, profesor, Institutul Francez din Timișoara;
  • Simona Fiț, consilier cabinet primar, Primăria Municipiului Timișoara;
  • Anca Lăudatu, șef Serviciu Şcoli Spitale şi Baze Sportive, Primăria Municipiului Timișoara;
  • Andrada Mazilu, coordonator județean al proiectului Școli curate, al Societății Academice din România, fondator Asociația inEDU - Inițiativă în Educație din Timișoara;
  • Călin Rus, director Institutul Intercultural Timișoara;
  • Răzvan Stana, consilier local, membru în Comisia pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, sport și culte a Consiliului Local Timișoara.